Social Media

Noul trailer al Silicon Valley iti arata ce va contine ultimul sezon din serialul celor de la HBO

Silicon Valley este, fara indoiala, unul dintre cele mai bune seriale de la televizor in ultima perioada de timp. Mai ales pentru faptul ca incearca sa faca un portret cat mai realist posibil lumii tech din Statele Unite. Doar ca toate lucrurile bune au un sfarsit, iar asemenea Game of Thrones, fiecare serial ajunge in punctul ala. Spre deosebire de Game of Thrones, insa, nu toate serialele se incheie prost cu scenarii care n-au nici o legatura cu comportamentul normal al unei persoane (chiar si persoana respectiva fiind implicata intr-o intriga politica fara sfarsit). Aici intriga este diferita, si imi place ca serialul e plin de referinte la adresa companiilor din blocul care a impresionat lumea prin inovatia tehnologiilor sale. Si prin masura in care pot incalca legi prin trafic cu date, politici anti-concurentale si alte practici care le-a facut sa scada mult in ochii utilizatorilor de internet. Si imi place ca serialul asta ia toata aceasta chestiune cu o ironie cat se poate de fina. 

Sezonul 6 si ultimul din Silicon Valley are premiera programata la data de 27 octombrie, in ziua de duminica. Serialul era, in mod normal, difuzat deobicei in primavara. In lunile martie, aprilie sau mai. Premiera de la sfarsitul acestei saptamani e un fel de a incheia serialul intr-un mod complet diferit fata de cum a inceput si s-a desfasurat serialul. Ceea ce ii da un… aer mai special? Oricum era momentul sa apara, fiindca, in fond si la urma urmei, a trecut in jur de un an si jumătate de pauza dupa finala sezonului 5. Si pentru ca aparent e o moda ca sezoanele finale ale unor seriale sa aiba din ce in ce mai putine episoade, de data asta vom avea doar sapte. Asta in conditiile in care, in sezoanele anterioare, au fost difuzate intre opt si zece episoade. Motivele din spatele diferentei nu sunt destul de clare, insa se pare ca vin mai mult de la HBO, decat de la producatorii show-ului. Din nou, spuneam mai inainte ca ar fi o moda pentru seriale; ei bine, e o moda pentru serialele HBO, mai degraba. Ma intreb daca pot pastra o oarecare speranta ca nu o sa aiba fiecare serial de succes al HBO acelasi deznodamant anti-climatic ca Game of Thrones. Partea cea mai amuzanta e ca e o intrebare destul de valida. 

In fine, lasand la o parte detaliile de context, se pare ca noul si ultimul sezon al serialului se anunta ca fiind unul extrem de interesant. Din nou, dupa cum ne-a obisnuit si pana acum, acesta va fi o parodie la adresa a ceea ce se intampla in industria tech pana acum. Sezonul asta va fi putin mai special pentru ca va oglindi mai bine tensiunile care se intampla in ultima vreme in aceasta industrie care a devenit prea mare pentru a mai fi de incredere. Richard Hendrick, CEO-ul Pied Piper, va infatisa anumite substraturi ale unor declaratii ai reprezentantilor marilor corporatii in fata mass-mediei americane. Evident, principalul vizat e marele Zuckerberg.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *