Facebook lucreaza la un asistent vocal, pe care l-ar putea folosi pentru dispozitivul sau de chat video, Portal. “Lucram pentru a dezvolta tehnologii de asistenta vocala si de inteligenta artificiala care sa poata functiona in intreaga familie de produse Alternate Reality (AR) / Virtual Reality (VR), inclusiv Portal, Oculus, dar si alte produse viitoare”, a declarat un purtator de cuvant al celor de la Facebook intr-o declaratie pe care a oferit-o miercuri. Astfel, se pare ca dezvoltatorii retelei sociale lucreaza la un asistent care sa rivalizeze cu Alexa, de la Amazon, insa comania va avea parte de o concurenta rigida si de la giganti in domeniul tehnologic, care au deja asistenti vocali, precum Google si Apple. Desigur, Google si Apple au nevoie de asistenti vocali mai mult in comparatie cu Facebook, pentru ca, fiind doi producatori implicati activ in industria dezvoltarii de telefoane mobile, aceste companii dezvolta si sisteme de operare (adica Android si iOS). Nu-mi pot inchipui pentru ce ar avea nevoie Facebook de un asistent vocal. Pentru navigarea in cadrul platformei ar fi complet absurd, iar pentru navigarea in Messenger, nu si-ar avea locul. Insa, fiind una dintre primele (daca nu chiar prima) stire despre Facebook care nu este legata de vreun proces, scandal sau vreo controversa de orice natura, am decis sa incerc sa inteleg motivatia din spatele acestei decizii. In ciuda faptului ca sursele din care m-am informat pentru a scrie acest articol nu sunt nici ele sigure pentru ce ar trebui retelei sociale un asistent vocal dintre toate optiunile ce pot fi lansate pe aceasta platforma.
Publicatia CNBC a scris recent un raport in aceasta privinta, in care a citat o mana de oameni familiarizati cu acest proiect, in care a concluzionat ca, intr-adevar, Facebook lucreaza la un noul asistent vocal inca de la inceputul anului 2018. Iar acum suntem in 2019 si Facebook nu a reusit inca sa-l lanseze si sa-l implementeze pe platforma sa. Probabil nu i-a descoperit, inca, un scop prin care acest asistent vocal ar putea fi util retelei sociale. Dupa cum am mai spus mai sus, si cei de la CNBC considera este “neclar modul in care Facebook prevede ca oamenii vor folosesc sistentul”. Portalul Facebook se inscrie, momentan, in sistemul Alexa al celor de la Amazon. Unul dintre viitori concurenti ai retelei de socializare in acest domeniu, in cazul in care Facebook va reusi, in cele din urma, sa lanseze acest serviciu. Si, intre timp, poate, sa depuna si eforturi reale pentru a-si mai spala din pacatele unei imagini controversate (de exemplu, sa ia masuri pentru sporirea confidentialitatii pe platforma sa, insa acum, nu doar promisiuni in cadrul unei conferinte la San Diego, presarata cu amanari si un minim de actiune.
Angajații Facebook din Redmond, Washington, condus de Ira Snyder, directorul AR / VR și asistentul Facebook, se află in fruntea eforturilor de a construi un nou asistent vocal. Aceasta nu este prima dată când Facebook a incercat sa dezvolte un astfel de functie. Anul trecut, compania a inchis un asistent de chat numit M, care a fost folosit in aplicatia Messenger.